Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus a creat acest brand cu scopul de a asigura micilor producători din ariile protejate Natura 2000 Valea Nirajului și Târnavei posibilitatea de a comercializa sub aceeași insignă produsele obținute.
Marca înregistrată dă o siguranță cumpărătorului, că produsele achiziționate provin dintr-o arie naturală protejată, iar în producția lor s-a luat în considerare păstrarea valorilor naturale.
Credem cu tărie că micii producători din ariile Natura 2000, care prin activitățile lor respectă și păstrează valorile naturale, în afară de produsele obținute contribuie și la bunăstarea socială.
De ce merită să cumperi produse care au acest logo?
Produsele cu marca înregistrată asigură cumpărătorii că au fost realizate într-o arie naturală protejată, iar în producția lor s-a luat în considerare păstrarea valorilor naturale.
La piață, vom ști că achiziționăm de la producători originali și nu de la vânzători intermediari.
Astfel contribuim la utilizarea terenurilor prietenoase cu natura.
Cum putem solicita dreptul de folosință al brandului?
Marca poate fi folosită de producătorii care corespund condițiilor generale și speciale ale produselor.

Cine poate solicita folosința brandului?
Toate persoanele fizice, firme, asociații etc. care locuiesc sau sunt înregistrate în localitățile care aparțin ariei Natura 2000 Valea Nirajului Târnava Mică (ROSPA 0028, ROSCI 0297, ROSCI 0984, ROSCI 0186)
Următoarele localități, dar și localitățile învecinate ale acestora, aparțin ariei Natura 2000: Acățari, Beica de Jos, Chineru de Jos, Păsăreni, Bălăușeri, Bahnea, Vărgata, Târnăveni, Gheorghe Doja, Sângeorgiu de Pădure, Dumbrăveni, Atid, Lupeni, Fântânele, Neaua, Hodoș, Coroisânmărtin, Ghindari, Mica, Gălești, Crăciunești, Măgherani, Miercurea Nirajului, Eremitu, Praid, Nadeș, Sovata, Vețca, Gănești.
Pentru ce produse se poate solicita brandul?
- produse agricole rezultate din folosința bunurilor naturale din zonă sau din activitățile tradiționale ale localnicilor
- legume, fructe, cereale, plante/produse colectate din natură
- produse făcute din plantele cultivate sau colectate din zonă (ex. pâine, marmeladă/gem, siropuri, ceaiuri, condimente, rachiu, vin etc.)
- animale și produse locale din animale crescute în zonă
- produse (lapte, ouă etc.) din animalele crescute în zonă și prelucrarea locală a acestora
- produse artizanale locale (săpun, sculpturi din lemn, țesături, broderii etc.)
- produsele rezultate de la albine crescute în zonă (miere, propolis etc.)